Parohia Sfantul Ilie - SloboziaSite-ul oficial Parohia Sfântul Prooroc Ilie - Slobozia, cu hramul Sfântul Prooroc Ilie, din Protopopiatul Slobozia al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.
Preotul Ioan Florin Simion a fost instalat la Parohia Sfântul Prooroc Ilie din Slobozia

Duminică, 18 februarie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, sub protia preacuviosului părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, au slujit preacucernici părinți din cadrul Centrului Eparhial, Părintele Protopop Ionuț Butu, un sobor de preoți și diaconi, săvârșind Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Prooroc Ilie” din Slobozia în prezența rugătoare a numeroși credincioși.
Părintele Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, a explicat cuvântul Evangheliei Vieții, citit în cadrul Sfintei Liturghii, despre Izgonirea lui Adam din Rai, despre călătoria duhovnicească ce începe chiar în ziua de luni. Părintele vicar a recomandat ca toți credincioșii să facă început bun încă de astăzi să meargă să ceară iertare celui căruia i-a greșit.
Cu acest prilej, Părintele Arhimandrit Rafail, vicar eparhial, a instalat pe părintele Ioan Florin Simion ca slujitor al acestei comunități.
Părintele Ioan Florin Simion, care este și consilier administrativ – bisericesc, a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu pentru încrederea acordată și tuturor celor prezenți la Sfânta Liturghie – slujitori și credincioși.
Părintele vicar eparhial a mulțumit și preacucernicului părinte Nicolae Nedelcu pentru întreaga activitate ca preot paroh.
Părintele Nicolae Nedelcu va sluji în continuare la Parohia Sfântul Prooroc Ilie din Slobozia.
A cosemnat Arhidiacon Nicușor Silviu Dascălu, consilier Mass – Media și slujitor la biserica „Sfântul Prooroc Ilie” din Slobozia.



















Noutati Copii de la Liceul de Arte, împreună rugători la Parohia Sfântul Ilie din SloboziaPelerini ocrotiți de Sfântul Proroc Ilie, pe urmele sfințilorDuminică, 24 noiembrie 2019, copii din cadrul Liceului de Arte „Ionel
Perlea” din Slobozia, însoțiți de părinți si profesori au participat la Sfânta
Liturghie, împărtășindu-se cu Sfintele Taine.
Acestora li s-au adăugat și alți copii de la cele 2 case instituționalizate
din parohie, față de car...
Cu
binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și
Călărașilor, 20 de credincioși enoriași ai Parohiei ,,Sfântul Proroc Ilie” din Slobozia, însoțiți
de PC Pr. Ioan – Florin Simion, slujitor al acestei comunități, au mers în ziua
de joi, 31 octombrie 2019, într-un pe...
Parohia Sfântul Ilie din Slobozia a primit primii colindători din acest an 2019Vineri, 6 decembrie 2019, copii din cadrul Liceului de
Arte „Ionel Perlea” din Slobozia, însoțiți de părinți și profesori au
participat la Sfânta Liturghie, bucurând credincioșii parohiei Sfântul Ilie cu
un concert de colinde.
Credincioșii parohiei au felicitat pe cei doi slujitori
care poartă n...
09-12-2019 20:16
26-11-2019 16:38
03-11-2019 13:11
Credincioșii parohiei Sfântul Ilie din Slobozia. Daruri pentru copiii din Valea PlopuluiParohia Sfântul Ilie din Slobozia. Mobilier școlar pentru copii
Duminică, 22 septembrie 2019, slujitorii Parohiei Sfântul
Proroc Ilie Tesviteanul din municipiul Slobozia, Protopopiatul Slobozia, cu
sprijinul bunilor credincioși din comunitate, au oferit o tonă de alimente și
haine copiilor ce se află în grija părintelui Nicolae Tănase de la Valea
Plo...
Joi, 5 septembrie 2019, o familie de binecredincioși a
donat mobilier școlar pe copiii instituționalizați de la Vila Raluca.
Aceste demersuri generoase vin să sprijine eradicarea
abandonului școlar.
În timpul anului școlar copiii săraci din parohie primesc
rechizite pentru ca anul școlar să se ...
Robul lui Dumnezeu Dumitru pomenit în parohia Sfântul Ilie din Slobozia de peste șase ani
Duminică, 27 octombrie 2019, după Sfânta
Liturghie, preoții parohiei Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din municipiul
Slobozia au săvârșit slujba Parastasului pentru robul lui Dumnezeu Dumitru Tanasă,
iar credincioșii parohiei s-au unit pentru al șaselea an consecutiv, făcând și
toate pr...
28-10-2019 21:20
23-09-2019 15:14
08-09-2019 17:06
Parohia Sfântul Ilie din Slobozia. Pomenire pentru preoții Ioan Negoiță și Marin AlexandrescuParohia Sfântul Ilie din Slobozia. Marele Praznic al Învierii DomnuluiSâmbătă, 21 iunie 2019, la Parohia Sfântul Ilie din Slobozia,
s-a săvârșit Sfânta Liturghie, apoi slujba parastasului pentru vrednicii de
pomenire preoții Ioan Negoiță și Marin
Alexandrescu, slujitori în Municipiul Slobozia și duhovnici iscusiți.
Întrucât slujitorii și credincioșii și paro...
Sâmbătă, 27 aprilie 2019, preoții slujitori ai Parohiei Sfântul Ilie din Slobozia, alături de Consiliul Parohial au pregătit sfântul locaș pentru Marele Praznic al Învierii Domnului. Bărbații bisericii au tăiat pâinea pentru tradiționala Pască, iar preoții au sfințit Pasca, urmând să fie pusă cu...
20 iulie 2019 - Hramul parohiei „Sfântul Proroc Ilie” din SloboziaSâmbătă, 20 iulie 2019, credincioșii parohiei „Sfântul
Proroc Ilie” din Protopopiatul Slobozia, în frunte cu soborul de slujitori
alcătuit din preoții slujitori la această parohie și dar mai ales preoții
invitați, au sărbătorit hramul bisericii.
Cuvântul de învățătură la această sărbătoare a fos...
23-07-2019 11:08
02-07-2019 12:58
03-05-2019 22:51
Cu sprijinul Mănăstirii Sfinții Voievozi din Slobozia, Parohia Sfântul Ilie din Slobozia desfășoară o altă campanie de ajutorare a semenilorParohia Sfântul Ilie din Slobozia. Rugăciune și meditație în prima săptămână din Postul Mare Parohia Sfântul Ilie din Slobozia organizează o altă campanie de ajutorare a semenilor. Campania a fost organizată cu sprijinul preacuviosului părinte Arhimandrit Rafail, vicar eparhial și starețul Mănăstirii Sfinții Voievozi din Slobozia, care a dat parohiei noastre 12 televizoare. Ele au fost...
Luni, 11 martie 2019, a început Postul Mare prin săvârșirea Canonului Sfântului Andrei Criteanul, care s-a încheiat Joi, 14 martie 2019. Și în Parohia Sfântul Prooroc Ilie s-a săvârșit Canonul Sfântului Andrei Criteanul, începând cu ora 17:00. Vineri, 15 martie 2019, credincioșii parohiei Sfântu...
Parohia Sfântul Ilie din Slobozia. Alimente neperisabile pentru beneficiarii Vilei Raluca din Slobozia31 martie 2019, în Duminica Sfintei Cruci slujitorii parohiei Sfântul Prooroc Ilie din Slobozia au făcut o vizită pastorală la copiii de la Vila Raluca, de lângă biserica parohială.Cu această ocazie slujitorii bisericii au adus alimente neperisabile beneficiarilor Vilei Raluca. Toate produsele au...
04-04-2019 13:39
21-03-2019 12:45
16-03-2019 16:05
Parohia Sfântul Ilie din Slobozia. Sărbătoarea Nașterii DomnuluiPreasfințitul Vincențiu a săvârșit slujba de prohodire a domnului doctor Valeriu Teodoru În ziua de marți 25 decembrie 2018 slujitorii parohiei au săvârșit Sfânta Liturghie și au primit cete de colindători. Toți colindătorii și toți copiii prezenți au primit cadouri. Puteți urmării o galerie foto din ziua de Crăciun de la Parohia Sfântul Ilie din Municipiul Slobozia.
Joi, 11 octombrie 2018, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a fost alături de familia îndurerată a doctorului Valeriu Teodoru, care a trecut la cele veșnice în ziua de marți, 9 octombrie 2018. Slujba de prohodire a fost săvârșită în biserica parohială „Sfântul Proroc Ilie” din municipiul Slo...
Parohia Sfântul Ilie din Slobozia ajută tinerele familii din comunitate Familii sărace din parohie sunt ajutate constant cu mobilier de camera și cărucioare de bebeluși și alte accesorii pentru tinerele familii care nu au posibilitatea să achiziționeze cele necesare pentru creșterea corectă a copiilor. Toate aceste obiecte sunt donate de o familie de credincioși din...
30-12-2018 01:20
30-12-2018 01:03
16-10-2018 14:10
Începutul Indictionului la Parohia Sfântul Ilie din SloboziaProhodul Maicii Domnului la Parohia Sfântul Ilie din Slobozia Sâmbătă, 1 Septembrie 2018, când întreaga ortodoxie serbează Începutul Indictionului, al Noului An Bisericesc, credincioșii din parohia Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din municipiul Slobozia s-au rugat la Sfânta Liturghie, apoi au adus mulțumire la slujba de Te Deum, Preabunului Dumnezeu, ...
În ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, la Parohia Sfântul Proroc Ilie din municipiul Slobozia, Protopopiatul Slobozia s-a săvârşit slujba Prohodului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, eveniment duhovnicesc la care au participat un număr mare de slobozeni. Sub îndrumarea preoților sluji...
Parohia Sfântul Ilie din Slobozia. O faptă bună la începutul noului an școlar Duminica, 2 septembrie 2018, în Duminica a XIV-a după Rusalii, slujitorii parohiei Sfântul Ilie, după Sfânta Liturghie, au oferit unei familii nevoiașe din comunitate mai multe alimente neperisabile și un birou din lemn, pentru studiu. O familie de binefăcători a făcut posibil ca această lucrare...
04-09-2018 10:09
04-09-2018 10:05
15-08-2018 00:38
Parohia Sfântul Ilie din Slobozia „a înflorit”Ziua femeii crestine sărbătorită la Parohia Sfântul Ilie din SloboziaÎn această primăvară, la Parohia Sfântul Ilie din Slobozia, s-au plantat peste 400 de fire de panseluțe, petunii, crăițe și bănuți (părăluțe).Toate acestea s-au întâmplat prin implicarea preoților slujitori și a doamnelor din parohie, care au plantat toate cele 400 de fire de flori.Este imperios ...
22 aprilie 2018, Duminica a treia după Paști a mironosițelor, în Parohia Sfântul Ilie din Slobozia s-a săvârșit Sfânta Liturghie, prezenți fiind toți slujitori și mulțime de credincioși.Preacucernicul Părinte Arhidiacon Nicușor Silviu Dascălu a ținut cuvântul de învățătură despre femeia creștină ...
20 iulie 2018 - Hramul parohiei „Sfântul Proroc Ilie” din Slobozia Pe data de 20 iulie, biserica „Sfântul Ilie” Slobozia, Protopopiatul Slobozia, își cinstește cu multă bucurie hramul. Începând cu seara zilei de 19 iulie 2018, un număr mare de credincioşi au participat la slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată de un sobor format din 5 preoți, invitați de pre...
02-08-2018 11:15
03-05-2018 22:15
22-04-2018 12:29
Copiii și adulții au primit Sfânta Împărtășanie în Parohia Sfântul Proroc Ilie din SloboziaParohia Sfântul Ilie din Slobozia. Slujbă de Te Deum pentru sărbătoarea istorică a uniriiÎn ziua de 7 aprilie 2018, în Sâmbăta Mare la Parohia s-a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel mare unită cu Vecernia.Așa cum este tradiția, după Sfânta Liturghie, copiii, tinerii, adulții și bătrânii, care au primit dezlegare de la duhovnic, au fost împărtășiți de preoții slujitori a...
Marți,27 martie 2018, la Parohia Sfântul Proroc Ilie din Slobozia, din cadrul ProtopopiatuluiSlobozia s-a săvârșit slujba de Te Deum la împlinirea a 100 de ani de la actulistoric al Unirii Basarabiei cu Patria mamă.Înacest context începând cu ora 11:00, la parohia noastră preoţii slujitori au mar...
Daruri pentru copiii sărmani din parohia Sfântul Ilie din SloboziaCopiii sărmani din Parohia Sfântul Proroc Ilie din Slobozia, Protopopiatul Slobozia au primi 10 pachete cu alimente din partea unei credincioase din parohia noastră.Pachetele cu alimente sunt menite să aducă puțină bucurie, la praznicul Învierii Domnului, pentru ca cei sărmani să întâmpine acest ...
07-04-2018 17:57
07-04-2018 17:37
27-03-2018 14:43
Parohia Sfantul Ilie - SloboziaSite-ul oficial Parohia Sfântul Prooroc Ilie - Slobozia, cu hramul Sfântul Prooroc Ilie, din Protopopiatul Slobozia al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.