Hramul Bisericii Sfântul Ilie din Slobozia

Miercuri, 20 iulie 2011, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu a fost prezent în mijlocul credincioşilor din Parohia „Sfântul Ilie” din Protopopiatul Slobozia, cu ocazia sărbătoririi celui de al zecelea hram.

Sub protia Preasfinţiei Sale, la Sfânta Liturghie au participat Preacucernicul Părinte Consilier Daniel Enaşcu, Preacuviosul Părinte Rafail Mîţ, Exarhul Mănăstirilor şi Schiturilor din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Preacucernicul Părinte Dumitru Drăghici, Protopop de Slobozia, un sobor de preoţi şi diaconi.

Pe lângă mulţime mare de credincioşi, la sărbătoarea Bisericii Sfântului Ilie, au fost prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale.

Dialogul liturgic a fost infrumuseţat de cântările armonioase ale membrilor coralei „Sf. Mare Mucenic Mina” a Protopopiatului Slobozia dirijaţi de parintele secretar Cătălin Stanciu.

La momentul predici Preasfinţia Sa a rostit un cuvânt de învăţătură la pericopa evanghelică a zilei şi a vorbit despre viaţa şi misiunea jertfelnică, plăcută în faţa lui Dumnezeu, a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul; despre puterea credinţei mărturisită de Sf. Proroc, exemplu pentru noi cei de azi de trăire a credinţei creştine.
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat arie slideshow...
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...