Colinde TV
Parohia Sfântul Ilie
Rețea

Conferinţa Semestrială de Toamnă în Protopopiatul Slobozia

În ziua de luni 22 octombrie 2012, cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a avut loc conferinţa pastorală de toamnă ce s-a desfăşurat la Biserica Sfântul Ilie din Slobozia.

 

După oficierea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum părintele Protopop Dumitru Drăghici a deschis lucrările conferinţei prezentând un referat despre activitatea social-filantropică şi de îngrijire a bolnavilor desfăşurată în Protopopiatul Slobozia.

 

Cei trei referenţi au susţinut lucrările pregătite în acest scop astfel:

 

Catehizarea credincioşilor cu privire la cercetarea şi îngrijirea bolnavilor prezentat de PC Pr. George Mircea Silaghi de la parohia Popeşti;

 

Lucrarea pastorală a Bisericii şi slujitorilor ei pentru îngrijirea bolnavilor susţinut de PC Pr. Victor Munteanu de la parohia Rovine

 

şi Lucrarea social-filantropică şi medicală a Bisericii şi slujitorilor eireferent PC Pr. Gheorghe Pascu preot misionar la Capela Spitalului Judeţean.

 

Preasfinţia Sa a apreciat buna organizare a conferinţei şi implicarea preoţilor din Protopopiat privind activitatea socială şi de îngrijire a bolnavilor iar PC. Pr. consilier Manuel Rusu coordonatorul acestei conferinţe a felicitat pe preacucernicul părinte protopop şi pe preoţii referenţi pentru buna pregătire a lucrărilor.

 

Conferinţa pastorală dedicată îngrijirii bolnavilor a captat atenţia participanţilor antrenându-i în dialog, cu intervenţii, cu cazuri concrete şi a dovedit încă o dată importanţa dezvoltării proiectelor sociale şi medicale în strânsă relaţie cu lucrarea bisericească.