Parohia Sfântul Ilie
Rețea

Credincioșii parohiei Sfântul Ilie din Slobozia. Daruri pentru copiii din Valea Plopului

 

 

Duminică, 22 septembrie 2019, slujitorii Parohiei Sfântul

Proroc Ilie Tesviteanul din municipiul Slobozia, Protopopiatul Slobozia, cu

sprijinul bunilor credincioși din comunitate, au oferit o tonă de alimente și

haine copiilor ce se află în grija părintelui Nicolae Tănase de la Valea

Plopului, județul Ploiești.

Părintele are în grijă 308 copii și mereu este nevoie de

alimente, materiale de construcții, de jucării pentru copii, de manuale și

orice este necesar pentru creșterea acestor copii în cele mai bune condiții.

 

Impresionași de activitatea părintelui Nicolae Tănase de

la Valea Plopului am considerat imperios necesară și implicarea parohiei

noastre în această misiune social-filantropică.

 

Parohia Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din municipiul

Slobozia face des astfel de activități, întrucât în parohia noastră se află

două case cu copii instituționalizați care sunt ajutați să depășească abandonul

școlar, ba chiar sunt integrați în comunitatea parohială pentru a simți

bucuriile unei familii adevărate care se formează cu adevărat doar în Biserica

lui Hristos.