Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, 35 de credincioși, enoriași ai Parohiei ,,Sfântul Proroc Ilie” din Slobozia, însoțiți de preacucernicul părinte Ioan – Florin Simion, slujitor al acestei comunități, au mers în ziua de sâmbătă, 22 aprilie 2023, într-un pelerinaj care a avut ca obiectiv închinarea pelerinilor la sfintele icoane și moaște ce străjuiesc mai multe vetre cu tradiție din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Astfel, ne-am închinat la următoarele vetre monahale: Ghighiu (păstrează Icoana Maicii Domnului – Siriaca – secolul XVI); Zamfira – biserica este pictată de maestrul Nicolae Grigorescu; Crasna – atestată documentar din secolul al – XVIII – lea, fiind înhumate în cimitirul acesteia trei mari peronalități monahale: Arhim. Nicodim Dimulescu – ctitor și stareț, Protos. Pantelimon Angelescu și Ierom. Arsenie Praja; Suzana – biserica este pictată de Petre Nicolau, cel mai bun ucenic al lui Gheorghe Tattarescu, având spre închinare moaștele Sfântului Mare Mucenic Mina; Cheia, atestată documentar din anul 1770.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
A consemnat preacucernicul părinte Ioan – Florin Simion, slujitor al Parohiei ,,Sfântul Proroc Ilie” din Slobozia.
gallery-6 {
margin: auto;
}
gallery-6 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 100%;
}
gallery-6 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
gallery-6 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}
/ see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php /